Romania nationala

Evenimentele politice dramatice din Patria romanilor ridica din nou problema relatiilor intre romanii din tara si cei traitori pe alte meleaguri. Desi rolul diasporei in viata Romaniei este semnificativ din punct de vedere financiar, rolul acesteia in viata socio-politica este redus la zero prin actualul sistem. Parlamentarii diasporei nu sunt ai diasporei, ci sunt ai partidelor din Romania care-si desemneaza reprezentantii pe baza de redistribuire pe liste, chiar si cu numai cateva zeci de voturi primite. Votul pentru parlament al diasporei (adica pentru reprezentantii lor, ca parte a poporului) este nesemnificativ atata timp cat este vorba doar de 4 deputati si 2 senatori pentru cateva milioane de cetateni romani cu drept de vot, chiar daca votul conteaza doar la alegerile pentru reprezentantul statului roman (in cazul in care decizia este la limita). Sistemul de propaganda coroborat cu indiferenta cvasitotala a massmedia si a societatii romanesti din tara conduce, cu rare exceptii, la autoizolarea si indepartarea romanilor din diaspora de problemele interne. Dar si aceste exceptii, cativa indivizi mai vocali care incearca timid sa exprime pareri, opinii, solutii, se simt din ce in ce mai inutili, mai ales cand sunt respinsi cu ostilitate de concetatenii lor din Romania atat din societatea civila cat si din sfera politicului. Practic, se creeaza o prapastie in cadrul natiunii romane care se largeste pe zi ce trece. Romania din interior respinge Romania din exterior si induce ideea ca se conduce doar din interior, dar, de fapt, se lasa condusa fara reactie de forte externe nenationale. Spre ce se indreapta aceasta Romanie din interior care intelege sa-si indeparteze si sa-si instraineze in mod voit o parte insemnata a populatiei? Evident, spre o Romanie care-si dilueaza pe zi ce trece caracterul national, si-si pierde importanta pe plan international. Frustrarea unei parti a romanimii fata de cealalta parte a romanimii va mai continua o perioada scurta de timp istoric, dupa care instrainarea intre cele doua segmente va deveni permanenta daca nu apare un liant. Doar amintiri vagi ale unor radacini comune nu vor fi capabile sa mai refaca natiunea romana intr-un intreg unitar si solidar. Experienta Basarabiei instrainata si mentinuta instrainata de administratorii temporari ai celor doua segmente nationale, prin politica de promovare a ideii a doua state independente si suverane unite ipotetic, exclusiv sub o conducerea suprastatala, dovedeste ca idealul national incepe sa devina praf, cenusa. Atata timp, cat spiritul national sanatos nu va reusi sa supravietuiasca pentru a aduna toate segmentele risipite ale Romaniei nationale, nu va exista vreo sansa ca Pasarea Phoenix romaneasca sa renasca din propria cenusa. Oare ne putem reveni in acest al 12-lea ceas, sau, comozi, ne vom lasa dusi de valul destramarii? Pe 1 Decembrie sarbatorim in mod ipocrit ziua implinirii destinului national. Intr-adevar, semnificatia acestei zile abia daca mai este amintita din varful buzelor, actorii politici din conducerea tarii participand dezbinat, parca in mod simbolic, fiecare la manifestarile care au loc in diferite orase in care partidul lor politic este mai puternic. In rest, se pastreaza o tacere vinovata fata de idealul reintregirii, atat pe plan intern cat mai ales pe plan international unde interesul romanesc pentru reunificarea tarii dezmembrate si a natiunii sfasiate nu este promovat. In mod hotarat, romanii nu se dovedesc, din acest punct de vedere, nici la inaltimea nemtilor, nici a vietnamezilor, nici a coreenilor care n-au incetat nicio clipa sa creada in destinul lor comun de tara intregita, indiferent de vicisitudinile la care au fost supusi de Istorie, indiferent de ideologii dezbinatoare sau de presiunile exterioare. Cum politicul romanesc a  capitulat in fata politicilor externe de subordonare a intereselor nationale, se pare ca solutia pentru reinvierea spiritului national romanesc o poate reprezenta doar coagularea fortelor romanesti interne si externe care inca mai sunt atasate idealului national si crezului inaintasilor care s-au jertfit pentru realizarea acelei Romanii nationale si intregite. Exista oare familie de romani care sa nu-si fi dat jertfa de sange pentru intregire sau pentru eliberarea si dezrobirea teritoriilor ocupate de vrajmasi? In numele acestor eroi ai neamului, avem datoria, prin vorba sau prin actiuni, sa ne fortam conducatorii sa redevina romani, inainte de a fi politicieni si internationalisti gata sa cedeze suveranitatea nationala ca niste tradatori de neam si de tara. Iar daca ei, conducatorii, prefera sa slujeasca organizatiile suprastatale in defavoarea Romaniei, miscare nationala va trebui sa-i mature pe acei politicieni care in loc priveasca cu mandrie spre capitala tarii, Bucuresti si spre capitala natiunii, Alba Iulia, prefera sa se prosterneze cu fruntea la pamant spre Bruxelles sau oricare alta Mecca politica. Pozitiile exprimate de oficialitati ale statului roman in favoarea pierderii unor atribute ale suveranitatii Romaniei, acceptarea secesiunii, cum este “de facto” si Basarabia, trebuie sa fie aspru amendate de aceasta miscarea de renastere nationala, pana la demiterea respectivilor oficiali. Dar, suntem oare gata sa imbratisam o asemenea miscare de reviriment national? Exista organizatii si lideri capabili s-o porneasca? Sunt intrebari care vor ramane la nivel de retorica atata timp cat natiunea noastra va continua sa fie dezbinata, iar liderii care ar incerca sa ridice stindardul renasterii nationale vor fi ostracizati si izolati. Si totusi, Romania trebuie sa fie stat national nu numai pe hartia pe care-i scrisa Constitutia.