Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

  • ACCESARI

    • 73.562 HITS
  • Flag Counter
  • ARTICOLE RECENTE

  • CALENDAR

    mai 2024
    L M M J V S D
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031  
  • ARHIVA

  • Top Posts & Pages

  • Diasporasi Reintregirea

Încetați!

6 Mai 2014

ÎNCETAŢI!

Citesc şi nu-mi vine să cred.
Preşedintele României, Primul Ministru al României, liderul unui mare partid liberal, politicieni cu orgolii şi fără viziune se împroaşcă în văzul oamenilor, atât al celor pe care sunt chemaţi să-i păstorească şi al celor care aşteaptă ca Bucureştiul să le fie sprijin şi ghid, cât şi al comunităţii internaţionale.
Ne plângem că occidentul nu ne acordă destulă consideraţie, că ne ţine pe la porţi, dar tot noi le demonstrăm cu inconştienţă şi lipsă de demnitate că suntem neguvernabili.
Dulcea poziţie de preşedinte al României, care se conturează la orizont, a devenit ochiul Diavolului care a reuşit să-i încaiere pe capii ţării şi să-i dezbine pe români.

Preşedintele României se ceartă cu premierul că este sau nu este România în pericol, că trebuie sau nu să se ia măsuri pentru siguranţa naţională. Dar fie unul, fie celălalt uită că siguranţa naţională pleacă de la siguranţa Basarabiei care face parte din spaţiul naţional român. Iar Basarabia, aşa  zisă neutră, nu-i capabilă să şi-o asigure de una singură.

Şi degringolada de la conducerea României se întâmplă în plina ofensivă a ruşilor pentru recuperarea imperiului lor pierdut care pune Basarabia în pericol. Doar orbii, sau nebunii nu văd lucrul ăsta. Iar Basarabia înseamnă România.
Problemele Basarabiei şi ale basarbenilor nu sunt numai ale lor, domnilor guvernanţi români. Sunt problemele care afectează fără discriminare întreg spaţiul românesc şi întreaga naţiune română aflată în Basarabia, la Paris sau prin Patagonia.

Iar la Chişinău, fără să înţeleagă că se află în pragul unui dezastru, alţi conducători la fel de “vizionari” o scaldă cu suveranitatea şi neutralitatea ţării sperând că rusii, redeveniţi stăpâni, o să-i mângâie părinteşte pe creştet pentru buna lor purtare.
De un sfert de veac, în Basarabia domneşte dezbinarea şi cearta fără ca administraţiile de la Bucureşti şi Chişinău să îndrăznească să deranjeze statu-quo-ul unei societăţi aflate la amurgul existenţei. Oare mai doriţi să treacă încă 25 de ani de colcăială în mocirla fără identitate şi fără perspective a societăţii „multietnice”? Dar credeţi oare că Basarabia va mai apuca încă 25 de ani fără să se destrame?

Oare până când vom mai fi minţiţi cu formula “un popor, doua state româneşti” pentru ca naţiunea română să fie menţinută sfâşiată la cheremul Rusiei? Ascunsul după deget este lipsă de patriotism şi trădare naţională. Sau, pur şi simplu laşitate şi lipsă de demnitate.
Prin folosirea formulei a “doua state”, Bucureştiul se fofilează pentru a nu-i apăra pe românii-basarabeni, iar Chişinăul speră să câştige timp în menţinerea unui stat falimentar.

Voi, conducători şi oameni politici de la Chişinău şi de la Bucureşti, reveniţi cu picioarele pe pământ, dacă puteţi, si terminaţi cu jocul ăsta de glezne a “două state româneşti”.
Nu aveţi dreptul să pierdeţi şi acest moment al „re-asamblării” naţiunii române şi al Reîntregirii.

România se află la o nouă răscruce a Istoriei şi trebuie să profite de acest moment.

Domnilor guvernanţi şi oameni politici ai spaţiului românesc, scandalul politic permanent şi nedemn pe care-l menţineţi, duce la dezbinarea societăţii româneşti care ajunge să-şi piardă complet busola navigând aiurea în toate direcţiile până când întreaga corabie România va ajunge o epavă.
Continuarea scandalului la nivelul instituţiilor statului conturează lipsa de credibilitate, implicit de autoritate şi duce la diminuarea capacităţilor de recţie ale României într-un moment cheie pentru destinul naţional.
De aceea, vă cer:

ÎNCETAŢI!

Un răspuns to “Încetați!”

  1. […] ÎNCETAŢI! […]

    Apreciază