Stabilitate

22 Februarie 2024 În sfârșit, în România s-a ajuns și la ultimul act al parodiei politice, „Stabilitatea”, final deloc surprinzător pentru cei care au urmărit direcția neo-imperială a politicii europene. Alianța electorală (aparent) contra firii între stânga socialistă și dreapta liberală, alianța dintre PSD și PNL, pentru Parlamentul European a fost anunțată cu surle și trâmbițe ca o victorie a STABILITĂȚII. Cu ceva timp înainte apăruse și varianta PMP-USR-Forța Dreptei, o altă alianță electorală, tot pentru Parlamentul European, între conservatori, liberali și progresiști-soroșiști. Aceste două alianțe au ca numitor comun vederile neo-globaliste, contrare suveranismului național și valorilor tradiționale. Singurul corp străin în cadrul celor două alianțe este PMP, partid care are (teoretic) o doctrină națională și conservatoare. Deși, la prima vedere, prezența sa pare că reprezintă un semn de slăbiciune, de nesiguranță într-o încercare disperată de a supraviețui politic, locul său nepotrivit într-o asemenea alianță este sugerat tot de Bruxelles. Astfel, se dorește să se demonstrează că „stabilitatea” (sistemului) în UE transcende actualele doctrine politice considerate depășite istoric. În acest sens, nu este de loc exclus ca UDMR să fie inclus din nou în viitoarea guvernare, pentru mai multă „stabilitate”, dar mai ales pentru a semnala că Bucureștiul nu admite „extremismul naționalist”. De aceea, aceste alianțe menite să întărească frontul comun globalist din Parlamentul European, sunt mișcări pregătite din timp în laboratoarele UE pentru a contracara ascensiunea vertiginoasă a curentului naționalist-suveranist, curent care ia viteză în întreaga Europă, dar și în Statele Unite prin posibila revenire a lui Trump. Tendința Bruxelles-ului de instaurare a unei structuri politice unice, face ca dezvoltarea economică și socială să devină atributul unei conduceri super centralizate de tip imperial care să controleze întreaga viață socială și să impună o gândire unică în întreaga societate europeană. Semnalul l-a dat Guy Verhofstadt, la conferința Partidului Liberal din Regatul Unit, din Septembrie 2018, unde spunea: „… lumea de mâine NU este o lume bazată pe STATE NAȚIONALE sau țări. Este o lume a cărei ordine se bazează pe IMPERII„. Și tot el a lansat sperietoarea pericolului pe care „extremismul” reprezentat de statele naționale îl constituie pentru omenire: „Statele naționale au constituit cauza celui de al doilea război mondial.” Orice abatere de la acest concept este considerat EXTREMISM și trebuie eradicat. Așa se întâmplă în România dar și în Germania unde partidul AfD este atacat până la punctul în care i se cere scoaterea în afara legii. „EXTREMISM” devine sinonim cu naționalism, suveranism și conservatorism. Sub sloganul „STABILITATE”, sunt încurajate alianțele politice până la comasare indiferent de doctrinele partidelor, doctrine care devin irelevante în contextul impunerii unei conduceri și a unei gândiri unice dirijate. „STABILITATE” devine sinonim cu partidul unic al UE, adică dictatură. De la o Piață Comună deschisă unei dezvoltări armonioase a statelor membre, ambiția de a impune un sistem politic de tip imperial unei societăți politice și culturale neomogene, cu țări naționale bine conturate, unele abia ieșite din închisoarea imperiului global comunist, devine de neconceput. Astăzi, partidele suveraniste din Europa reprezintă Mișcarea de Rezistență împotriva neo-imperialismului european. Care ar fi soluția? Să renunțăm oare la ideea generoasă a unui continent european unit pentru dezvoltare armonioasă cu respectarea diversității naționale, sau să trecem la reformarea substanțială a unui sistem care eșuează lamentabil în experimentul alterării însuși a spiritului european, a culturii și a valorilor națiunilor? Este un sistem care prin centralizare reușește „performanța” unei dezvoltări economice și sociale inegale a țărilor membre și o prognoză a scăderii generale a nivelului de viață al europenilor. Un duș rece dar absolut necesar ar fi o victorie masivă a partidelor suveraniste la alegerile europarlamentare. Poate este timpul ca electoratul european să încerce și opțiunea suveranistă. Notă: Deoarece după publicare, mi s-a replicat că nu există speranțe pentru întoarcerea din drum, deci rezistența în fața globalizării este imposibilă, fac următoarele precizări. – Articolul este doar o analiză a situației politice actuale cu schițarea direcției spre care este dirijată societatea europeană dacă tendința actuală nu este oprită prin votul conștient al electoratului. – Practic, într-o lume politică puternic (bi)polarizată, se duce o luptă atroce între globalism și imperialism (vezi Verhofstadt) contra naționalism și suveranism. – Obiectivele divergente ale celor două curente constau fie în lichidarea națiunilor, fie în menținerea și protejarea intereselor și atributelor naționale, inclusiv a structurii demografice alterate prin impunerea imigrației necontrolate. – Concluzia este că doar electoratul poate să aleagă între „stabilitatea” imperială și echilibrul național. Versiunea engleză