Refugiații

13 Decembrie 2018 Germania încearcă să reducă tensiunile interne prin promovarea unei noi ”politici comune” pentru imigranți în Europa. Probabil aceste inițiative doresc să ”repare” așa zisă politică de solidaritate IMPUSĂ pentru refugiați prin cote, politică care a dus atât la Brexit cât și la fenomene de frustrare prin toată Europa. Dar, oare ce-i rău ca politica refugiaților să fie stabilită pe plan național? Cine cunoaște mai bine decât guvernarea națională care este impactul refugiaților, aceasă ”pătură marginalizată”, cum se exprimă susținătorii inițiativei, asupra tinerei generații? Mai ales când gradul de dezvoltare economică, socială și, în mod deosebit, cea culturală diferă de la națiune la națiune. Oare nu ar fi binevenită o autoreglare, deci guvernare, locală la nivel național și renunțarea la acceptarea necondiționată a migrării pe continentul european? Practic, așa cum vedem deja în Europa, nivelul de viață general scade, iar instabilitatea socială crește în proporție geometrică, aducând continentul în pragul colapsului și doar presiunea centrului UE reușind să mai mențină cu disperare o unitate superficială. Haosul emigraționist este o urmare firească, naturală a procesului globalizării forțate promovat de cercurile liberal-progresiste americane și europene. Acest proces a fost ”descătușat” de Administrația Obama împreună cu puterile europene prin sprijinirea ”Primăverii arabe” care a creat ulterior răsturnarea valorilor și echilibrelor, și așa instabile, din lumea arabă. Dacă luăm în calcul Africa, de exemplu, avem în față un continent uriaș cu resurse imense dar subdezvoltat deși există forța de muncă din abundență datorită unei populații care crește într-un ritm fără precedent. Și atunci, care-i problema? Nu cumva mentalitatea încă tribală care este alterată prin injectarea unor principii ”democratice” ale egalității în drepturi cu alte națiuni dezvoltate dar care mai au și datoria să le ”dea” celor sărace? Cum mai pot avea cuvânt egal la ONU țările care-și oprimă proprii cetățeni obligându-i să plece în bejenie, cu țările care sunt obligate să accepte invazii? Dacă sunt probleme nerezolvabile acasă pentru refugiați, și adevărul este că sunt atât în Africa cât și în America Centrală, oare, nu s-ar putea ”concesiona” teritoriul național al țărilor emitente de refugiați, țărilor receptoare de refugiați pentru a fi administrate în așa fel încât să se creeze o existență confortabilă cetățenilor, adică medii propice ca în țările în care se caută refugiu? Nu, desigur că nu, deoarece asta ar însemna colonialism, va fi replica imediată. Dar oare nu cumva tocmai acesta ar fi un ajutor umanitar până ce națiunile repective se pun pe picioare?  ”Dă-i unui om un peşte şi va mânca o zi, învaţă un om să pescuiască şi va mânca o viaţă”.