Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

  • ACCESARI

    • 63.896 HITS
  • Flag Counter
  • ARTICOLE RECENTE

  • CALENDAR

    iulie 2020
    L M M J V S D
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031  
  • ARHIVA

  • Top Posts & Pages

  • Diasporasi Reintregirea

La un pas …

6 Aprilie 2020

La un pas …

De peste două săptămâni, inima îmi joacă feste. Când mi-e lumea mai dragă, pulsul îmi bate tare, tare în piept anunțându-mă că trebuie să mă întind ca să-mi vină sufletul la loc.

Dar iată că în această perioadă când toată lumea stă cuminte în casă, o zi frumoasă cu soare și cer albastru m-a chemat în curticica din spatele casei.
Și ca să nu stau, am pus mâna pe furtun pentru a uda pomișorii care suferă fără apă.

Soare puternic, căldură mare și inima gata. M-a chemat la ordine. Durerea din piept, din cauza pulsului mult peste 100, m-a făcut să mă reped la umbra verandei, sau patio, cum se spune pe aici. Arunc furtunul cu disperare și dau să deschid ușa. Dau eu s-o deschid dar nu reușesc decât pe jumătate deoarece mă prăbușesc pe prag într-o poziție nefirească cu un un picior întins afară și unul îndoit în patio.

Stau întins pe o parte fără să mă pot mișca, încercând să respir ca un pește scos din apă. Și totuși, așa întins, privesc în spațiul ușii rămasă întredeschisă. Privesc în lungul piciorului rămas afară și văd furtunul din care curge apa. Nu mă pot mișca dar mă gândesc că apa trebuie oprită.

Mai trec câteva minute până reușesc să mă ridic. Simt usturime pe o mână. Este o julitură banală. O privesc cu nepăsare, deși îmi dau seama în subconștient că ar trebui să mă spăl și să mă dezinfectez în condițiile în care coronavirusul zburdă nestingherit.

Dar prioritatea mi-o fixasem pe când priveam neputincios la jetul de apă care țâșnea din furtun. Târâș, grăpiș, mă duc să opresc robinetul. Furtunul nu-l mai pot pune la loc, mica porție suplimentară de soare secătuindu-mă.

Intru în casă și mă prăvălesc pe un fotoliu de pe care nu m-aș mai scula. Răsuflu cu greutate, pulsul strivindu-mi pieptul.

Au trecut ore, dar nu-mi poate ieși din minte acel neterminat pas simbolic cu un picior înăuntru și altul afară, neputând să trec pragul spre o salvare închipuită, poate spre ostoirea durerii.
Și acolo prăvălit, într-o stare de paralizie totală, doar ochii îmi erau vii privind apa care țâșnea din furtun.

S-a întâmplat sâmbătă, iar la noi în familie s-a murit sâmbăta.

 
%d blogeri au apreciat: