3. Concluzii
24 Octombrie 2016– Pagina 3 –După manifestareOdată încheiat marșul Unirii și strângerea corturilor de la Universitate, au început să apară comentariile autorităților, de la Președintele României, Primul Ministru și până la diverșii sateliți din presă, din instituții guvernamentale, din politică, din grupurile de propagandă antiunionistă și, implicit, secesionistă. La prima sa reacție publică Premierul Cioloș declara senin că n-a vorbit cu reprezentanții unioniștilor deoarece aceștia ar fi cerut să se întâlnească doar cu oamenii politici. Probabil domnia sa n-a auzit sau n-a vrut să audă când liderul unionist George Simion a declarat în fața camerelor de televiziune care transmiteau direct din stradă că oamenii cer, în calitatea lor de cetățeni români, să discute cu președintele și cu premierul, nu numai cu liderii partidelor, pentru includerea doleanțelor unioniste în ”Proiectul de Țară” inițiat de președinte. Urât domnule Gușe, dar la fel de urâtă este și poziția cetățeanului Cioloș. Spun ”cetățean” deoarece singur și-a declinat calitatea de premier al României prin declarația că în cele două luni rămase din mandat nu poate face nimic. Pentru a încheia subiectul Cioloș, nu pot să nu remarc ipocrizia din declarația că nu vrea să intre în dezbateri electorale deoarece la Chișinău și în România sunt alegeri. Cum așa, domnule Cioloș, considerați că problema Unirii este DEZBATERE ELECTORALĂ? Dar, dacă premierul României nu catadixește să discute cu unioniștii din cauza termenului de doar două luni pe care-l mai are până la încheierea mandatului, Președintele României nu mai are nicio scuză să declare cu candoare că ”manifestanții au exagerat puțin”, că bieții jandarmi au fost ”un pic nervoși” și că domnia sa nu vede ”utilitatea acestor manifestări în demersul efectiv de unificare.” Pozițiile acestea de la cel mai înalt nivel al administrației Româmiei, coroborate cu atitudinea ministrului de interne, care găsește scuze absolvind brutalitatea jandarmilor, constituie o atenționare asupra tendinței puterii actuale de a înăbuși pe viitor orice acțiune unionistă. De aceea, consider că, în condițiile în care Platforma unionistă ”Acțiunea 2012” și liderul acesteia George Simion se află sub presiune din partea însăși a autorităților României, societatea românească în întregul ei are datoria să se angajeze activ și să sprijine mișcarea unionistă, considerând-o ca pe o mișcare de maxim interes național. Pag. 1 – Teroare antiunionistă
|