Diaspora si Reintregirea

Societatea civila pentru reintregirea Romaniei

  • ACCESARI

    • 73.855 HITS
  • Flag Counter
  • ARTICOLE RECENTE

  • CALENDAR

    iunie 2024
    L M M J V S D
     12
    3456789
    10111213141516
    17181920212223
    24252627282930
  • ARHIVA

  • Top Posts & Pages

  • Diasporasi Reintregirea

Evoluăm prin cultură

12 Mai 2024

Evoluăm prin cultură

Trebuie să recunosc că n-am privit concursul „Eurovision”.
Dar am văzut fotografiile din spectacol și am citit recenziile mesajelor cântecelor prezentate.

Aparent, majoritatea criticilor ajung la concluzia că spectacolul din acest an a amplificat ritmul decăderii concursului, de la proteste politice, la prezențe scenice inadecvate și până la mesaje de negare a însăși naturii ființei umane.

Practic, a fost o oglindă fidelă a timpurilor noastre.

Din câte știu, cel puțin așa era pe timpuri, EuroVISION este un concurs în care câștigătorul este premiat pentru muzică și mesajul exprimat verbal și vizual.

Tocmai de aceea, cel care se prezintă în fața publicului se numește INTERPRET, nu cântăreț.

Unii justifică faptul că premierea interpretului din acest an este mai mult un act democratic în conformitate cu noul gust al publicului tânăr.

Totuși, ce are democrația cu arta?

Oare premierea decăderii umane trebuie să fie justificată prin prostul gust al celor mulți și needucați?

Dacă-i așa, să nu ne mirăm că se ajunge la „erase culture”, la eliminarea culturii și tradițiilor înaintașilor.

Sau, atâta timp cât ne considerăm progresiști, trebuie să ne impunem „valorile” noastre „woke”, valori demolatoare ale civilizației învechite a părinților?

Cultura a creionat și a definit întotdeauna evoluția umană.

De aceea, parcursul an de an al Eurovision-ului poate fi considerat un barometru al dezvoltării actualei societăți pe drumul pe care este împinsă de progresism.

Tocmai de aceea, evoluția acestei forme de reprezentare a culturii noilor generații poate deveni simbolică pentru a drumul spre decăderea sau redresarea societății umane.
Cel puțin în Europa.

Suntem ce suntem prin cultură.